Istoricul misiunii
România stăbileşte relaţii diplomatice cu Cnezatul Bulgar imediat după Eliberarea de sub Jugul Otoman şi restabilirea statalităţii bulgare. În anul 2009 am marcat 130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Bulgaria.
Primul consulat român a fost deschis în oraşul Ruse, unde a fost numit consulul Alexandru Stoianovoci pe data de 28 mai 1879. Pe data de 21 iulie 1879 România dechide agenţia sa diplomatică şi consulatul general la Sofia. În data de 19 septembrie 1879 primul agent diplomatic şi consul român Alexandru Sturdza a înmânat scrisorile sale de acreditare Regelui bulgar Alexander Batenberg. În timpul ceremoniei Regele Batenberg a exprimat multumitea sa faţă de poporul Român şi România, pentru ospitalitatea acordată emigranţilor bulgari în timpul luptelor pentru eliberare şi pentru ajutorul Rumâniei în razboiul ruso-turc de eliberare a Bulgariei în 1877- 1878.
Printr-un decret regal, începând cu data de 19 iulie 1879 s-a deschis agenţia diplomatică a Bulgariei la Bucureşti. Primul agent diplomatic al Bulgariei în România, Evloghi Gheorghiev, a înmânat scrisorile sale de acreditare pe data de 10 noiembrie 1879.
Începând cu data de 16 iunie 1909 agenţia diplomatică bulgară la Bucureşti a devenit legaţie, iar pe 19 iulie în acelaşi an Hristofor Hesapciev a înmânat Regelui Carol I scrisorile sale de acreditare în calitatea sa de prim reprezentant şi ministru extraordinar şi plemipotentiar al Bulgariei în România.